Joc logopedic - Imaginea aparține primăverii?
În această săptămână punem la dispoziția copiilor de
vârstă preșcolară și școlară mică, a părinților și a cadrelor didactice
interesate un nou joc educațional, interactiv pe tematica de primăvară, creat pentru voi de prof. logoped Ariana Ananie, CJRAE Sibiu.
Prin intermediul jocului propus copiii își dezvoltă
atenția, viteza de lucru, își îmbogăţesc vocabularul și exprimarea în
propoziții corecte din punct de vedere gramatical.
· Jocul ,,Imaginea aparține primăverii?,,. Imaginile se
derulează la o anumită viteză, copilul stabilește dacă imaginea afișată
aparține sau nu anotimpului de primăvară, apasă ,,Adevărat/ True,, sau
,,Fals/ False,, urmărind să
colecteze cât mai multe răspunsuri corecte în timp de un minut.La finalul jocului
copilul obține feedback sub forma răspunsurilor corecte, iar pentru învățarea
și consolidarea noțiunilor de primăvară i se solicită copilului să denumească
conținutul imaginilor prezentate și să alcătuiască propoziții cu acestea.
Ca modalitate de motivare și de stimulare apare
înscrierea pe ,,Leaderboard,, copilul având posibilitatea de înscriere și
îmbunătățire a timpilor de lucru, de observare a progresului pe măsura exersării.Aceste materiale sunt accesibile în mod gratuit de pe orice tip de
dispozitiv electronic (telefon, tabletă, calculator) oferind prilejuri de
exersare online a limbajului într-un mod plăcut și atractiv pentru copii,
adaptat cerințelor actuale.
Spor la joacă!
Comentarii
Trimiteți un comentariu