ISTORIE
Prof. Mărginean Lucian
Săptămâna 25-29 mai
CLASA a VIII-a
ȚĂRILE ROMÂNE ÎN PERIOADA 1821-1848
După revoluția din 1821, în Țările Române s-au produs noi modificări economice, sociale și politice care au deschis o nouă etapă în istoria românilor. Anul 1821 în istoria patriei noastre este considerat începutul epocii moderne ( 1821-1918 ).
În intervalul de timp 1821-1848, adică de la revoluția lui Tudor Vladimirescu și până la revoluția burghezo-democratică din 1848 se disting două etape: etapa domniilor pământene ( 1822-1829 ) și etapa domniilor regulamentare ( 1834-1849 ).
Domniile pământene. Prin Convenția de la Akerman ( Cetatea Albă ), din anul 1826, încheiată între turci și ruși s-a stabilit ca Țările Române să fie conduse de domni numiți de turci, din rândul boierilor români pentru un mandat de 7 ani, iar Principatele să se conducă după un Regulament întocmit de puterea suzerană ( Turcia ) și puterea protectoare ( Rusia ).
Cei doi domni pământeni, numiți astfel, deoarece erau de origine română au fost: Grigore Dimitrie Ghica ( Țara Românească ) și Ioniță Sandu Sturdza ( Moldova ). Dacă pe plan politic au avut loc aceste schimbări, pe plan social situația țărănimii, care era cea mai numeroasă clasă socială a societății românești această situație a rămas neschimbată. Țăranii deși erau liberi din punct de vedere al legii, ei nu aveau pământ, deci nu erau proprietari depindeau de învoirile pe care le făceau cu marii proprietari din rândul boierimii.
Pe planul politicii externe, fără a se ține seama de voința celor două Principate, în anul 1829 se încheie Tratatul de la Adrianopol, care este un acord de pace între Rusia și Turcia în urma conflictului miltar dintre cele două mari puteri, determinat de războiul de independență al Greciei (1821-1829) împotriva Imperiului Otoman (Turcia). Imperiul rus sau țarist impune Imperiului Otoman următoarele:
ocupația rusă a Principatelor, numirea generalului rus Pavel Kiselef ca guvernator al Principatelor ( 1829-1834 ), alcătuirea unui Regulament Organic comun pentru cele două Principate, lichidarea monopolului comercial al otomanilor asupra comerțului celor două Țări Române, acordarea autonomiei administrative pentru cele două Principate, desființarea raialelor otomane din stânga Dunării, stabilirea frontierei cu Turcia pe Dunăre. Pentru aplicarea acestor clauze ale tratatului s-a stabilit întocmirea celor două Regulamente Organice, de către o Comisie formată din boieri munteni și moldoveni sub coordonarea generalului Pavel Kiselef.
Domniile regulamentare. Cele două Regulamente au intrat în vigoare în anul 1831 în Muntenia și în anul 1832 în Moldova, fiind aprobate de cele două mari puteri. În anul 1834 ocupația rusă încetează și potrivit Regulamentelor domnitorii români vor fi aleși de o Adunare Obștească Extrordinară din rândul marii boierimi, pentru un mandat de șapte ani. Puterea legislativă aparține unei Adunări Obștești formate numai din membrii clasei feudale, puterea executivă aparține unei Comisii Administrative alcătuită din departamente, iar conducătorul acestei Comisii este domnitorul, care are astfel atribuții executive. Curtea Supremă deține puterea judecătorească, iar la nivel local Tribunalele nu mai pot folosi pedepsele fizice sau mutilarea pentru cei condamnați.
Cuprinzând dispoziții aproape identice, Regulamentele Organice au favorizat unificarea legislativă a celor două Țări Române. Scopul politicii externe ruse pentu a doua jumătate a sec. al XIX-lea era ca
Principatele Române să fie anexate la Rusia în eventualitatea unui conflict cu Turcia, iar prevederile comune din Regulamente să faciliteze o integrare mai rapidă a acestora în cadrul Rusiei.
În timpul domniilor regulamentare s-a creat armata națională, iar domnii aleși de Adunările Obștești Extraordinare de la Iași și București au fost: Mihail Sturdza ( 1834-1849 ), pentru Moldova, iar Alexandru Dimitrie Ghica ( 1834-1842 ) și Gheorghe Bibescu ( 1842-1848 ) pentru Muntenia.
Consecințe. În urma domniilor regulamentare nu se produc schimbări majore la nivel social, pentru că boierii feudali și-au menținut privilegiile economico-sociale. Micii negustori, proprietarii de manufacturi, care alcătuiau burghezia erau nemulțumiți de aceste privilegii, care nu permiteau burgheziei participarea în mod egal la luarea deciziilor politice. Masele populare și anume: țărănimea, meșteșugarii, muncitorii din manufacturi, mai puțin dezvoltați din punct de vedere numeric vor sprijini burghezia în lupta de eliberare națională, dar și în lupta pentru drepturi democratice, pregătindu-se astfel marile evenimente ale sec. al XIX-lea și anume: revoluția burghezo-democratică ( 1848-1849 ), Unirea Principatelor ( 1859 ), proclamarea independenței naționale ( 9 mai 1877 ) și nu în ultimul rând Marea Unire ( 1918 ) în prima jumătate a sec. al XX-lea.
Clasa a VII-a
Săptămâna 18-22 mai
Clasa a V-a
Clasa a VI-a
Lectia saptamanii 21-27.03.2020
Profesor Mărginean Lucian
Clasa a V-a - Perioada elenistică
Lumea elenistica
Cuceririle lui Alexandru
Fiu al lui Filip II, rege al Macedoniei, şi al Olimpiadei, principesă a Epirului, educat de Aristotel, Alexandru a urcat pe tron în 336 î.Hr. ca succesor al tatălui său. După ce i-a înfrânt pe tebani şi pe atenieni, şi-a luat titlul de comandant suprem al forţelor elene în lupta împotriva Persiei. După ce a trecut Helespontul (334 î.Hr), i-a înfrânt pe perşi la Granicus (Asia Mică) şi la Issos (333 î.Hr.). A ocupat Siria şi Fenicia, a cucerit Tyrul în Gaza şi a ajuns în Egipt (332 î.Hr.), unde a întemeiat Alexandria. A obţinut a treia victorie în Persia, la Arbela (sau Gaugamela, 331 î. Hr.), supunând imperiul lui Darius. A ocupat Babilonul, Susa, Persepolis, cu intenţia să creeze un imperiu mondial în care să trăiască grecii şi popoarele Orientului, a pornit apoi să cucerească India, dar, la Ifasis, afluent al Indului, s-a văzut nevoit să se oprească (324 î.Hr.) pentru că armata a refuzat să îl urmeze. Victoriile sale au fost însoţite de răspândirea universală a culturii greceşti şi de integrarea elementelor culturale ale popoarelor cucerite. Alexandru a murit în 323 î.Hr. la Babilon. După moartea sa, regatul a fost împărţit între generalii (numiţi diadohi) care îl însoţiseră în expediţii. Figura sa extraordinară a inspirat nenumăraţi artişti şi cărturari.
La moartea lui Alexandru, în 323 î.Hr., uriaşa sa construcţie s-a prăbuşit. Din regatele apărute după divizarea imperiului a înflorit apoi aşa-numita civilizaţie elenistică; ea se caracteriza prin strânsul contact între clasa conducătoare greacă şi popoarele cucerite, cu vechea civilizaţie. Cel mai mare regat era condus de dinastia Seleucizilor şi cuprindea aproape toată Asia Mică, Siria, Mesopotamia şi Persia. Dinastia Ptolemeilor conducea un alt regat de mare importanţă, al cărui nucleu era constituit de Egipt, dar care cuprindea şi Cirenaica, Ciprul, Fenicia şi Palestina. Existau şi alte state mici, printre care cel al Antigonizilor, care cuprindea Macedonia şi câteva oraşe greceşti, şi, în Asia Mică, regatele Pergamului, Pontului şi Bitiniei. La hotarele extreme ale lumii elenistice se afla Bactriana, pe teritoriile de astăzi ale Afghanistanului, Uzbekistanului şi Tadjikistanului. Civilizaţia elenistică nu s-a datorat exclusiv locuitorilor greci ai regiunilor care au format imperiul lui Alexandru, ci şi contribuţiei oraşelor greceşti autonome de pe ţărmul Mediteranei. Printre acestea, Rhodos, Siracuza şi Marsilia.
Regatul Seleucizilor
La început, regatul se extindea de la Afghanistanul de astăzi până la Marea Neagră. Apoi s-au separat teritoriile indiene, iar unii satrapi şi-au obţinut independenţa. Majoritatea micilor teritorii au fost apoi cucerite de parţi. Confruntarea cu Roma, pornită de Antioh III, s-a încheiat când Pompei a redus statutul regiunii la provincie romană, în 64 î.Hr. Capitala aflată la Antiohia încă din epoca imperială a rămas un centru cultural important.
Pergam
Locuit încă din epoca arhaică, oraşul a înflorit în epoca elenistică şi a devenit capitala regatului dinastiei Attalizilor (241-133 î.Hr.). Oraşul a fost un centru artistic foarte important, biblioteca sa rivalizând cu cea din Alexandria.
Insula avea puternice legături culturale şi comerciale cu Ptolemeii din Alexandria, astfel că a controlat traficul comercial din Marea Egee în secolul III î.Hr. Oraşul a devenit un important centru maritim, comercial şi cultural. Aici se aflau celebre şcoli de filosofie, ştiinţă, literatură şi retorică.
Bactriana
Veche regiune a Asiei Centrale, între lanţul muntos Hindu Kush şi fluviul Amu-Daria (anticul Oxus), Bactriana a fost ocupată în 329 î.Hr. de Alexandru cel Mare; după moartea acestuia, regiunea a devenit parte a Imperiului Seleucid până în 256 î.Hr., când satrapul Diodot a creat regatul independent Bactriana. Distrusă pe la 30 î.Hr. de incursiunile triburilor nomade din bazinul Farganei, regiunea a devenit regat indo-scit sub dinastia Kushana si a prosperat pana la invazia Sasanizilor (secolul II). În secolul VI a fost atacată de heftaliţi, iar la sfârşitul Rhodos secolului VII, de arabi. Din secolul VIII, a intrat in sfera de influenta a islamului.
Clasa a VI-a - Absolutismul regal în Franța
Clasa a VII-a - Cauzele celui de-al II-lea război mondial
Clasa a VIII-a - Revoluția de la 1821
Comentarii
Trimiteți un comentariu